Părinţii Spun Prezent

Minciunea este acţiunea de a altera cu bună ştiinţă adevărul.

În cazul copiilor distincţia dintre adevăr şi minciună şi invers este progresivă. J. Piaget considera că un copil înainte de vârsta de 6 ani nu poate face distincţia între minciună, activitatea de joc şi fabulaţie, pentru ca treptat după 8 ani minciuna să-şi dobândească dimensiunea intenţionată. Tausk consideră că importanţa minciunii provine din faptul că prin ea copilul descoperă non-transparenţa gândirii, atunci când el crede că părinţii, în special mama, îi cunoaşte şi-i poate ghici gândurile. Minciuna devine astfel dovada că există o limită între imaginar şi real. Însă în ciuda a ceea ce spunea Piajet la vremea lui, dovezile şi cercetările actuale spun că cei mici pot şi vor minţii începând cu 4 ani, sau chiar mai devreme şi nu o fac din greşeală sau confuzie, ci deliberat vor să inducă în eroare.

La această vârstă minciunea nu reprezintă o problemă, cu toate acestea părinÅ£ii trebuie să-ÅŸi facă griji atunci când copilul minte frecvent ÅŸi mai ales dacă minciuna persistă pentru o perioadă lungă de timp. ÃŽn diminuarea minciunii părinÅ£ii au o relevanţă majoră, este importantă atitudinea lor încă de la prima “păcăleală”, aceÅŸtia trebuie să discute cu cei mici ce înseamnă minciuna ÅŸi care sunt efectele ei, fără să-i găsescă scuze sau mai grav să se amuze când copilul minte.

DE CE MINT COPIII?

• uneori imaginaÅ£ia foarte bogată le poate face, celor mici, dificilă recunoaÅŸterea diferenÅ£elor între adevăr ÅŸi fals. ImaginaÅ£ia este o gândire magică, copiii descoperă că pot spune orice, că poate exista orice ÅŸi acestă imaginaÅ£ie este baza unei dezvoltări armonioase a gândirii
• alteori poate minte fiindcă se teme de anumite consecinÅ£e ale faptelor sale
• pot minÅ£i pentru a evita o pedeapsă, ei nu pot evalua încă riscurile minciunii ci o fac doar pentru a se apăra.
• nerostirea adevărului poate fi o primă formă a luptei spre independenţă a copilului
• minciuna poate fi o formă de infrumuseÅ£are a realităţii, în cazul în care copilul observă ceva probleme în familie sau întâmpină dificultăţi la grădiniţă, etc.
• anumite exagerări pot atrage atenÅ£ia asupra lui, ceea ce-l va face să se simtă bine
• pot minÅ£i pur ÅŸi simplu datorită uitucelii, ignoranÅ£ei sau neatenÅ£iei
• din răzbunare

Oricare ar fi cauzele minciunii ca şi părinţi avem menirea de a clarifica lucrurile. Ce putem face?:

• să evităm încurajarea minciunii (prin râs, zâmbete, laude, etc)
• să încercăm să ne stăpânim , noi, ca ÅŸi adulÅ£i să minÅ£im persoanele din jurul nostru ÅŸi mai ales pe ei (dacă noi îi minÅ£im ÅŸi-i dezamăgim în felul acesta o vor face ÅŸi ei)
• să profităm de orice ocazie (din poveÅŸti, cărÅ£i, reviste, desene animate) pentru a puncta efectele minciunii
• să evităm pedepsele drastice ÅŸi să adoptăm consecinÅ£ele conforme faptelor copilului, explicându-i apoi de ce comportamentul său a fost nepotrivit
• explicaÅ£iile clare, simple ÅŸi în strânsă legătură cu momentul minciunii sunt edificatoare.

Cu alte cuvinte, ca şi părinţi, avem datoria de a face diferenţa între fabulaţie, amuzament şi minciună, explicându-i-le copilului pe fiecare şi reacţionând conform gravităţii fiecăreia, nici să fim ignoranţi, nici prea exageraţi. Însă este de luat aminte că lipsa unei atitudini potrivite poate face mai târziu ca minciuna să devină o reală problemă.

Psihopedagog: IVAN CELINA